Pe ultima suta de metri

Concurs o lada de bere pe ultima suta de metri
Nu o să mai am ocazia să postez pe blog până se va încheia concursul, aşa că voi spune acum câteva impresii legate de concurs. Este primul concurs SEO la care eu am participat şi pot să spun că chiar mi-a plăcut. Aş mai participa si cu alta ocazie, dar cu condiţia să se aleagă alte cuvinte-cheie, pentru că nu mai suport cuvântul "bere". :) Nici nu ştiu cum am reuşit să postez articole despre bere. Ce pot să spun eu despre bere, când n-am mai băut o bere de vreo 3 ani? În afară de faptul că m-au amuzat unele lucruri, pentru mine a fost şi o experienţă utilă pe partea de SEO, pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai pornit cu un site de la 0. Am văzut că s-au mai schimbat puţin unele lucruri faţă de ce ştiam, plus că am luat contact şi cu unele idei interesante, vezi Opera :) si am avut ocazia sa fac si 2 experimente.

Un moment mai putin amuzant în concurs mi s-a părut acela în care Google m-a zburat pe pagina 169529. Acum câştiga dacă mai ai cu ce! :) Observasem că au păţit-o şi ceilalţi, dar nu mi-a cazut bine pentru că am intrat în concurs mai târziu, când mai erau doar 8 zile. Iar Google, după vreo 3 zile, "m-a poftit" pe undeva pe unde nu mă mai găseam. Nu ştiam dacă o să mai revin până la sfârşitul concursului, însă mi-am zis că dacă totul a ieşit rău, trebuie să fi făcut şi ceva bine pe undeva, că altfel nu se supăra Google :))

Şi dacă tot suntem pe ultima suta de metri, mă întreb şi eu: Totuşi cine o să câştige râvnita ladă de bere? De la începutul concursului m-am gândit că o să conteze foarte mult norocul, concursul desfasurandu-se pe o perioada scurta, dar oricât de norocoasă aş fi (am câştigat si la Loto), eu cred că nu am nici o şansă, pe mine mă scot din calcule. Stiu eu de ce, are legatura cu experimentele pe care le-am facut. :) Cam bănuiesc cine va castiga premiul special de la Haos, pe merit de altfel, dar, din punctul meu de vedere, inca se mai pot schimba lucrurile in ceea ce priveste pozitiile 1-3. Favorit la locul 1 pare a fi EMD-ul, însă presimt că o să avem parte de o surpriză pentru primele 3 locuri, în ultima clipă. Nu degeaba se zice "Cum îţi aşterni, cum vine altul şi se culca în locul tău".  Zic şi eu aşa, nu ştiu exact, am doar un feeling. :))

Mă opresc aici, însă nu înainte de a mai spune, încă o dată, "o lada de bere", ca să-l ajut pe Google sa înţeleagă pentru ce ma aflu aici, şi o sa mai postez si un filmuleţ, ca să nu te plictiseşti, în cazul în care ajungi cumva pe-aici, gonind după o lada de bere  :)